Ei nu vor muri de foame niciodată

          Prim-ministrul britanic Gordon Brown si colegii sai politicieni au starnit reactii furioase dupa ce au mancat un pranz alcatuit din 6 feluri de mancare si o cina cu alte 8 feluri la summit-ul G8. In cadrul summit-ului, criza globala a alimentelor a fost unul dintre subiectele principale de discutie printre liderii mondiali precum George W. Bush si Nicolas Sarkozy. In prima zi a summit-ului, lui Brown i s-au servit in total 24 de tipuri diferite de mancare, la doar cateva ore dupa ce acesta facea un anunt general, cerand tuturor natiunilor sa reduca “consumul irational” de alimente si indemnand fiecare familie sa contribuie la reducerea risipei de mancare. In cadrul cinei oficiale s-au servit 18 feluri de mancare, printre care caviar, somon afumat, vita Kyoto si un “desert fantezist G8″. S-au baut cinci tipuri de vin provenite din toata lumea, incluzand sampanie si sake. Liderii africani, incluzand reprezentanti ai Etiopiei, Tanzaniei si ai Senegalului nu au fost invitati la cina, desi luasera parte la discutiile din timpul zilei.Cina a fost servita la cateva ore dupa pranzul oficial, alcatuit din sase feluri de mancare, printre care supa de trufe si sparanghel alb, crab si pui, conform The Telegraph. Meniurile generoase - puse la dispozitie de guvernul japonez care gazduieste summit-ul la Hokkaido - au fost asezonate cu discutii despre cresterea ingrijoratoare a pretului alimentelor si despre scaderea resurselor naturale de baza. Numeroase organizatii s-au aratat indignate de meniurile extravagante servite la summit. Dominic Nutt, de la organizatia “Salvati Copiii”, spune ca “este de-a dreptul ipocrit ca liderii mondiali sa se lafaie cu meniu dupa meniu, in timp ce, in intreaga lume, exista milioane de oameni care nu-si pot permite o masa decenta”. In timpul intalnirii, Brown a declarat ca “avem nevoie de un plan global pentru a scadea preturile alimentelor. Trebuie sa reducem consumul irational de alimente, iar asta o poate face fiecare dintre noi”. Purtatorul sau de cuvant a refuzat sa dea vreo declaratie referitoare la meniurile servite in cadrul intalnirii.

                                    

http://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-3486662-summit-g8-gordon-brown-mancat-8-feluri-mancare-inainte-discursul-despre-criza-alimentelor.htm

Bastilia bloggerilor

          Un blogger rus a fost condamnat, luni, la un an de inchisoare cu suspendare pentru ca a insultat Politia in insemnari publicate pe Internet. Savva Terentiev, muzician din Siktivkar, a afirmat ca detesta Politia si a cerut ca politistii sa fie arsi de vii “ca la Auschwitz”, intr-un comentariu postat anul trecut pe un blog. In timpul procesului, Terentiev s-a declarat de mai multe ori nevinovat pentru acest comentariu, anunta AFP, preluat de NewsIn. Procurorul Lada Luzan a calificat declaratiile sale drept act de extremism, din moment ce obiectul incitarii criminale este reprezentat de indivizi care exercita functii pentru protejarea ordinii publice si legilor. Rusia este criticata frecvent pentru incalcarea libertatii de expresie, iar noul presedinte rus Dmitri Medvedev a promis recent sa construiasca o societate libera si sa asigure respectarea drepturilor omului si libertatii presei. In aceste conditii, Occidentul spera intr-o politica rusa mai flexibila in domeniul drepturilor si libertatilor odata cu sosirea la putere a lui Medvedev, dupa ce predecesorul sau, Vladimir Putin, a plasat presa sub controlul statului. La 2 iunie, Medvedev a ordonat retragerea unui amendament la legea privitoare la media, care le-ar fi permis autoritatilor sa inchida ziarele vinovate de defaimare. Criticarea guvernelor sau a personalitatilor politice ii costa libertatea pe tot mai multi bloggeri din intreaga lume. Din 2003, 64 de persoane au fost arestate pentru ca si-au publicat opiniile pe blog, iar numarul lor creste de la an la an. In 2007, au fost arestate de trei ori mai multe persoane decat in anul precedent, pentru ca au publicat materiale in care si-au prezentat opiniile pe teme politice, respectiv 36, arata un raport realizat de Universitatea din Washington. Mai mult de jumatate dintre arestarile efectuate de autoritati, incepand din 2003, s-au inregistrat in China, Egipt si Iran. Bloggerii arestati au scris despre coruptia guvernamentala, abuzurile la adresa drepturilor omului despre reprimarea protestelor. Totodata, arestarile tind sa creasca in perioadele de “instabilitate politica”, cum ar fi alegerile generale sau protestele. Perioada medie de inchisoare pentru bloggeri este de 15 luni. Cea mai mare sentinta pentru un blogger este de opt ani de inchisoare. Se estimeaza ca numarul de bloggeri arestati in 2008 va fi cu mult mai mare decat in anii precedenti.

                                                       

Articol preluat din ZIUA: http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-07-08&id=8970

Stăpânii Ardealului

         Liderii UDMR s-au întâlnit recent cu gândul de-a pune Ardealul la cale şi de a-şi face o strategie pentru alegerile parlamentare, pentru a nu repeta semieşecul de la locale. Miza discuţiilor a fost dată de o posibilă alianţă între UDMR şi PCM. Marko Bela a declarat că îşi doreşte o coaliţie internă cu PCM-ul, care ar urma să participe pe listele Uniunii la alegeri, cu alte cuvinte o semiabsorbţie. Cei de la PCM, reprezentaţi de ubicuul episcop, Laszlo Tokes, se pronunţă deocamdată, doar în favoarea unei coaliţii electorale. Cu siguranţă că într-un final va exista un singur braţ, care va ţine sabia lui Attila, dar până atunci nu strică acest joc de imagine, în care cele două formaţiuni se fac că se curtează. Multă lume a spus că înfiinţarea unei alte formaţiuni, pe lângă tradiţionalul UDMR este semnul dezbinării şi al şubrezirii politice a comunităţii maghiare. Nimic mai fals. Însuşi faptul că o minoritate etnică începe să-şi dezvolte o viaţă politică pluripartidistă, aidoma majorităţii, este semnul clar al unei evoluţii şi nicidecum al unui regres. Având mai multe formaţiuni politice, comunitatea maghiară ajunge în felul acesta să aibă tendinţe de autonomie a vieţii politice, putând mima rivalităţi partinice. Sigur că toată această diversitate politică este una de faţadă doar, fiind o diversiune, dar cu atât mai mult aceasta face şi mai eficientă lupta revizionismului maghiar. Ca orice minoritate etnică, şi cea maghiară, nu are cum fi decât una compactă şi omogenă, din punct de vedere spiritual şi politic. Antagonismul, radicali - moderaţi, este iarăşi o strategie abilă, prin care se doreşte transformarea subiectului autonomiei în problemă politică.

         Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că scopul acestor dezbateri cu nuanţe, ba moderate, ba radicale, este acela de a ridica discuţia despre autonomie, de la nivelul dorinţei pătimaşe şoviniste, la cel al piedestalului european al legitimităţii juridico-politice. În orice caz nu trebuie să ne facem griji pentru maghiari că nu se vor înţelege. La ei e mai simplu, la noi, la români, e mai greu. Iar rezultatul neînţelegerilor noastre şi a dezbinării istorice, poate fi surprins şi din declaraţia de un tupeu istoric colosal, al lui Marko Bela: “Am căzut de acord că e nevoie de o colaborare naţională în cazul maghiarilor din România în două scopuri. În primul rând, modernizarea Ardealului şi tot ce ţine de modernizarea Ardealului, ceea ce este în interesul comunităţii maghiare din România, şi anume să facem un efort comun pentru a apropia această regiune de Europa. Dar este la fel în interesul celorlalţi, în interesul majorităţii româneşti şi în interesul celorlalte comunităţi. Şi pe de altă parte, o colaborare în interesul diferitelor forme de autonomie.” Ce să înţelegem noi de aici? Că Marko Bela şi Laszlo Tokes s-au întâlnit să vorbească despre modernizarea Ardealului, evident suprapus pe discuţia despre autonomie, altfel ce miză ar mai avea modernizarea Ardealului?! Deci nu discută Băsescu şi Tăriceanu despre acest subiect şi-o fac cei doi lideri maghiari care în felul acesta se erijează, la modul declarativ desigur, în lideri regionali, responsabili cu Ardealul. Nici că se putea o sfidare mai mare la adresa unităţii naţionale. Grav este că România nu mai are un centru de care să se sprijine şi care să reacţioneze la asemenea atacuri, iar asta i-o datorăm preşedintele Băsescu, în faţa căruia cred că şi Caragiale şi-ar fi pierdut proverbialul său umor. În acest context, în care maghiarii fac politică regională şi discută despre autonomie şi modernizarea Ardealului, singura soluţie, care din păcate întârzie, este crearea unui partid politic în Ardeal, un partid mai apropiat atât de ardeleni, dar şi de UDMR. Cei de la Bucureşti sunt tot mai miopi la provocările revizionismului maghiar, aşa că soluţia nu poate veni decât din Ardeal, odinioară lăcaşul revoluţiilor patriotice.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/stapanii-ardealului-61625.html

Canicula politică

 

* În cadrul şedinţei grupului comun al Verzilor şi Alianţei Libere Europene (ALE) din Parlamentul European, europastorul Laszlo Tokes a făcut următoarea declaraţie: “Suntem la fel de preţioşi şi ameninţaţi cu dispariţia ca ursul brun. Noi, secuii, ceangăii, suntem la fel de importanţi ca moţii din Roşia Montană. Trebuie să protejăm şi omul, comunităţile umane şi naţionalităţile. (…). Preşedinţia UE e asigurată de ieri de Franţa, Sperăm că va fi de bun augur faptul că preşedintele Sarkozy şi-a propus să facă o prioritate din combaterea periclitării mediului. Sperăm în protecţia pădurilor. Sperăm că Franţa îşi va reevalua politica comunitară în materie de drepturi ale minorităţilor”. Ţinem să-l asigurăm pe pezevenghiul episcop că ursul românesc, care de două mii de ani dansează, nu numai că nu e pe cale de dispariţie, dar specia sa se îmbunătăţeşte şi se virilizează de la o generaţie la alta. Dacă abia acum şi-a dat seama Laszlo Tokes, că specia sa e pe cale de dispariţie, totul e pierdut pentru el, pentru că e mult prea târziu ca să se mai poată face ceva pentru regenerarea stirpei sale. Legat de protecţia pădurilor, de asta s-a ocupat conaţionalul său, Attila Verestoy, care le-a protejat de alţii, dar nu şi de el însuşi. Acesta a avut grijă să facă scândură pădurile din Harghita şi Covasna. Scândura suntem convinşi că e bine protejată, aşa că Tokes poate liniştit să-şi plimbe ursul brun, care i-a mai rămas, prin Europa.

 

* Joaca de-a disidenţa la români nu mai e ceva nou pentru nimeni. Cel mai recent “disident” deconspirat e Emanuel Valeriu, ziarist, colaborator al postului de radio Europa Liberă şi fost director al Televiziunii române la începutul anilor 90. Sub numele de cod Epure, acesta se folosea de colaborarea cu Europa Liberă pentru a face note informative către Securitate. Activitatea sa ca turnător a fost una lungă şi prodigioasă. Din 1967 până în 1986, a fost colaboratorul Direcţiei I din cadrul ramurii interne a Securităţii, iar din 1986 până în 1989 a trecut sub comanda Centrului de Informaţii Externe, aripa externă. Interesant este faptul că imediat după 1990, Emanuel Valeriu a trecut de partea regimului Iliescu, atacând Europa Liberă. Plecând de la cazul acesta şi al nenumăraţilor boieri securişti sau intelighenţi, acum prooccidentali, ieri turnători ordinari, putem lesne afirma că, indiferent câte deconspirări de acest gen vor mai fi făcute, un lucru este clar ca lumina zilei: în România ceauşistă n-a existat nici măcar o umbră de disidenţă. Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici poate că starea de fapt n-ar fi atât de condamnabilă, însă ele au mers mai departe, degenerând într-o mascaradă a disidenţei, o adevărată escrocherie naţională. În ritmul acesta al dezvăluirilor şocante, nu este exclus ca într-o bună zi să aflăm că şi membri ai CNSAS-ului, care au lucrat la deconspirarea turnătorilor, au fost ei înşişi turnători. Dincolo de toate, putem spune fără şovăire că escrocii de ieri au urmaşi pe măsură în escrocii zilei de azi, iar marele poet avea mare dreptate: “Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi şi nouă toate…”

 

* Pentru că suntem deja în sezon estival, bârfele mondene încep să abunde, nemaivorbind de faptul că vedetuţele noastre apar, rând pe rând, pozate la plajă pe litoralul românesc. Una dintre apariţiile feminine în politica ultimilor ani este Mioara Mantale, fost prefect al Capitalei. De când nu mai este prefect, Mantale a devenit subiect pentru tabloide, care în fiecare săptămână o prezintă într-o altă companie masculină. Promovată în politică de către un prost armean, după cum zicea preşedintele ţării, doamna Mantale s-a oprit din ascensiunea ei politică şi se pare că acum lucrează la palmaresul cuceririlor sale în rândul bărbaţilor. Mioara Mantale este un exemplu de reuşită în politică pe căi specific feminine. Fostul prefect al Capitalei a reuşit să ne arate tuturor că vorba românească, ce are sula cu prefectura, nu este întotdeauna valabilă. Mioara Mantale ne-a demonstrat tuturor că între cele două poate să există o legătură, ceea ce nu e puţin lucru, aşa că îi urăm succes şi promitem că nu ne vom mai uita să vedem cine mai intră şi mai iese de sub mantaua sa.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/canicula-politica-61559.html

O Românie afumată

           Pentru că acum un an m-am lăsat de fumat, devenind un duşman al ţigării, şi pentru că cred în puterea exemplului, m-am gândit să pun o postare antifumat. Din păcate, filmuleţele antifumat, care ar putea convinge fumătorul, au un caracter mult prea simbolic ca să producă un efect puternic asupra subiectului. Singurele materiale de efect sunt mărturiile unor cazuri concrete de oameni, care au fumat şi au ajuns victimele viciului lor. Am văzut de curând un material de acest gen, în care doi oameni obişnuiţi, ajunşi la 60 de ani, stăteau întinşi pe patul de spital, şi de abia vorbind, spuneau reporterului că acum le pare rău că au fumat timp de 30 de ani, iar dacă ar fi să se mai apuce de fumat, n-ar mai face-o. Prea târziu… Empatia e cea mai bună terapie. Te uiţi la starea unui om pe moarte, din cauza fumatului, şi-ţi dai seama că ai putea ajunge şi tu la fel, dacă vei continua să fumezi. Din păcate la noi primează alte mentalităţi, iar în consecinţă parlamentul n-a votat legea de interzicere a fumatului în spatiile publice. În ţările occidentale, măsurile drastice de interzicere a fumatului în spaţiile publice încep să dea roade, iar cu timpul se prevede o reducere semnificativă a numărului fumătorilor. Românul, care de-a lungul timpul n-a făcut altceva decât să-şi dezvolte o bravură mincinoasă exprimată în tot felul de zicale şi de vorbe care mai de care mai grozave, a găsit şi pentru fumat o consolare: diferenţa dintre un mort fumător şi unul nefumător este că ultimul este mai sănătos.

           Un alt aspect de discrepanţă între vorbă şi faptă, poate fi sesizat în multitudinea de urări de sănătate sau de zicale româneşti, a căror tâlc invariabil e acela că sănătatea e mai bună decât toate. În fapt, noi români, după ultimele analize anuale de sănătate, stăm catastrofal din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. Diabetul a devenit o ameninţare naţională, iar cazurile de accidente cerebrale şi infarct s-au înmulţit îngrijorător. Cauzele pot fi multiple, multe boli având la bază stresul, România fiind o ţară bolnavă de nervi. Dar cu toate acestea, fumatul rămâne una dintre cauzele principale pentru o grămadă de afecţiuni. Fumatul, după alimentaţie şi poluarea, este următoarea cauză de cancer şi aici nu e vorba doar de cancer pulmonar, ci de orice tip de cancer. Poţi să faci cancer la prostată şi din cauza fumatului. Dar pe cine interesează toate chestiile acestea? Noi să fim sănătoşi, zice românul lucrând la colesterol cu slănină şi jumări. Concluzia tuturor statisticilor e că românii beau de sting şi fumează ca şerpii. Iar de sport nu se mai ocupă nici cei mici, în rândul cărora creşte, e adevărat că şi la nivel mondial, obezitatea infantilă. În România, tinerii vor fi mai debili fizic, decât bătrânii. Aşa că ne paşte o împuţinare drastică, mai ales că nici cu natalitatea nu stăm prea bine. Nu mă îndoiesc de faptul că românul se va adapta şi la o asemenea situaţie, mergând pe zicala, puţini da buni sau noi să fim sănătoşi, atâţia câţi am mai rămas.

 

Românul nevertebrat

           Şi acest Campionat European a fost un bun prilej pentru noi, ca români, de a ne putea vedea în oglindă, propriile dimensiuni ale mentalului nostru colectiv. Metehnele noastre străvechi ne-au învins şi de această dată. Egoismul jocului la rezultat al lui nea Piţi, care s-a gândit în primul rând să nu se facă el de râs, şi abia apoi l-a preocupat fotbalul etalat de echipă, trădează acea lipsă istorică la români, a unităţii de echipă şi a solidarităţii. Această dezbinare este ilustrată şi în alte contexte de viaţă. Să ne gândim nu mai departe la diaspora românească, care este lipsită de orice coeziune şi prin urmare de orice capacitate de a face lobby românesc. Mulţi ar putea combate aceste acuze, spunând că românii sunt mai puţin egoişti şi individualişti decât occidentalii, deoarece sunt mai prietenoşi, sunt calzi, ospitalieri şi nu au acea răceală şi distanţă tipică occidentalului. Aparenţele pot fi înşelătoare din nou, pentru că, într-adevăr, la prima vedere lucrurile aşa par. Din păcate, viaţa şi experienţa demonstrează că apropierea dintre români nu are la bază nevoia de solidaritate sau respectul reciproc, ci, dimpotrivă, dorinţa de-a fi cât mai aproape şi de-a-l cunoaşte cât mai bine pe cel a cărui capră trebuie omorâtă, şi care nu e altcineva, decât propriul vecin. Prietenia şi apropierea dintre români sunt superficiale, iar ele pot lesne degenera în cea mai cruntă duşmănie. În ceea ce priveşte nevoia de prietenie, mai trebuie spus că ea, de regulă, funcţionează pe verticală. Cu alte cuvinte, respectul şi prietenia sunt dictate de scara ierarhică. De fapt e vorba de o linguşeală libidinoasă la adresa superiorilor, răzbunată mai apoi, în stil de vătaf, printr-o biciuire a celor mai slabi ca el.

           Dincolo de toate acestea există o permanentă stare de nervozitate şi agitaţie la români, care este de cele mai multe ori un bun substitut al activităţii reale. Agitaţia e semnul lipsei de organizare, la fel cum permanenta urgenţă la români e semnul lucrului nefăcut la timp. În pofida acestor date, românul afirmă sus şi tare că este mare patriot. Patriotismul românesc e de cele mai multe ori un surogat, o nevoie de-a umple cu ceva vidul individual. Nu are absolut nimic mobilizator şi unitar şi este mai tot timpul orientat spre trecut. La noi, naţionalismul este unul de Muzeul Satului sau de Tezaur folcloric, nimic cu valoare prezentă, nimic aici şi acum. A fi patriot pentru alte naţii are o conotaţie războinică, progresistă şi nu doar una de conservare a specificului. Poţi să fii naţionalist şi făcând autostrăzi, nu doar bătându-te pe picioare şi cântând cât te ţin bojocii, că noi suntem români şi că trebuie să ne deşteptăm, de parcă interesează pe cineva faptul că noi de abia de acum urmează să ne deşteptăm. Până vor învăţa românii să stea cu şira spinării nestrâmbată şi să poată privi în ochi pe orişicine, unii dintre noi s-ar putea să nu mai fie pe aici. Ţara şi neamul sunt eterne, dar viaţa omului e scurtă, iar dacă atâta câtă e nu e trăită în demnitate şi respect, atunci se reduce la o simplă vieţuire şi nimic mai mult. Se spune că, în Spania, dacă-i arunci unui cerşetor câţiva pesetas, se uită la tine de parcă-ţi face o favoare că ţi-i ia. Cu asemenea mândrie se ajunge într-o finală şi nu cu filozofia capului plecat. Cel care şi ca cerşetor e demn, poate să ajungă oricând rege…

 

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/romanul-nevertebrat-61234.html

O naţională de (Piţi)felnici

          Campionatul European de fotbal a însemnat un bun prilej pentru jucătorii naţionalei să dea o lecţie de muzică, adversarilor, prin intonarea imnului naţional, din toţi bojocii. Cât priveşte prestaţia fotbalistică, ai noştri sunt pregătiţi ca de fiecare dată, în faţa unei competiţii de acest fel, să cadă ca pisica, mereu în picioare. Dacă pierd calificarea, cum au făcut-o acum, jucând cel mai prost fotbal posibil, dar scoţând rezultate la limită, atunci răsuflă uşuraţi, şi cu ei o ţară întreagă, spunând că nu ne-am făcut de râs. Dacă am fi mers mai departe, ceea ce ar fi însemnat o nedreptate strigătoare la cer, atunci ne-am fi umflat în pene, şi-ar fi uitat toată lumea jocul făcut, grăbindu-se să pună un nou rege pe tronul liber lăsat de Hagi. Jocul destructiv al lui nea Piţi, reprezintă apogeul unui anti fotbal. Cu toate acestea, dacă stăm bine să ne gândim, naţionala noastră nu prea a avut niciodată valenţe ofensive. Inclusiv mult trâmbiţata generaţie de aur, juca defensiv, doar că spre deosebire de actuala echipă, exista jocul de contraatac alimentat de sclipirile lui Hagi. De data aceasta n-a mai existat nimic, decât calculele de barbugiu ale lui nea Piţi. Antrenorul cartofor a mizat pe rezultate la ciupeală, care să-i aducă o calificare la limită, iar în cazul necalificării s-a gândit la faptul că presa şi federaţia nu-i vor ameninţa postul, pentru că nu-i aşa, nu ne-am făcut de râs. De fapt echipa României a jucat la acest campionat european, pentru Piţurcă. Dar a mai jucat şi pentru altcineva, pentru care joacă de mulţi ani, şi anume fraţii Becali, renumiţii samsari de fotbalişti, care au sub contract cu firma lor de impresariat, numai puţin de 19 jucători, din lotul de 23, care a fost prezent la Euro. Povestea nu e nouă, aceleaşi aranjamente se făceau şi pe vremea lui nea Puiu, fost pupător de icoane pe banca naţionalei, ajuns acum pupător de carnet de membru de partid, care ajunsese să ne terorizeze retina, cu al său Şoavă şi mulţi alţi jucători ai impresarilor, care toţi la un loc au pe conştiinţă câteva calificări ratate. Prieteniile şi interesul propriu sunt mai presus de orice. Este suficient să ne dăm seama de acest lucru, uitându-ne la selecţia pentru acest campionat european, unde au predominat fotbaliştii de la Steaua, pentru că nu-i aşa, prietenia dintre un barbugiu şi un iaurgiu, nu se uită niciodată.

            Aceasta e povestea fotbalului românesc, unde ani de zile de aici încolo vom fi la mâna lui Mitică de la Ligă, Naşu de la Federaţie, clanul Becali şi lista poate continua cu toate acele feţe dubioase de infractori, care au ajuns să populeze fotbalul românesc. Faima şi banii fotbaliştilor sunt nejustificate faţă de munca acestora, peste tot în lume, dar cu atât mai mult când aceştia îşi fac prost meseria, pentru care oricum sunt plătiţi. Parafrazând o vorbă veche românească, meciurile trec, conturile rămân, iar Mutu şi Chivu se pot ocupa în linişte de nunţi, botezuri şi alte paranghelii. Dar să-i lăsăm pe ai noştri în pace să-şi petreacă vacanţa prin tot felul de destinaţii exotice şi luxoase, că doar ne-a zis şi Piţurcă, că ai noştri au fost obosiţi şi de aia au jucat aşa. Odihnească-se în pace această echipă naţională, care a făcut parte cu brio nu din grupa morţii, cum i s-a zis iniţial, ci din grupa morţilor, având în vedere şi performanţa adversarelor noastre.

 

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/o-nationala-de-piti-felnici-61070.html

Suspendarea lui Zeus

                Încă din toamna anului trecut, la alegerile europarlamentare, PD-L a obţinut un scor sub aşteptări şi sub estimările sondajelor. La fel s-a întâmplat şi acum, cu ocazia alegerilor locale, iar trendul descendent al partidului pare a fi confirmat şi pentru alegerile legislative ce urmează. În acest context, al şubrezirii PD-L şi al ambiţiilor afirmate de Băsescu, şi anume să desemneze un prim-ministru şi să meargă cu un guvern minoritar, coaliţia celor “322″ se pregăteşte de o contraofensivă, planul fiind anunţat de Nicolae Văcăroiu. “Domnul Traian Băsescu încalcă tot mai des Constituţia. Dacă dânsul continuă pe această linie, poate avea şi surpriza unei noi suspendări. E greu ca un partid sa treacă peste 50%, dar domnul Băsescu trebuie să se aştepte şi la surprize. Pentru că în momentul în care reuşim să facem după alegeri o alianţă şi avem o majoritate, de peste 50%, va fi greu pentru Traian Băsescu să desemneze un prim-ministru pe care îl vrea el şi să meargă cu un guvern minoritar. În orice caz, PD-L se va duce undeva la limita a 20%, nu mai mult”.     

           Scenariul prezentat de Văcăroiu este unul cât se poate de plauzibil, coaliţia anti Băsescu a devenit una transpartinică. De la începutul mandatului său, Băsescu a făcut tot posibilul să conducă singur ţara, dimpreună cu partidul său. A jucat cartea haiducului, care se luptă cu sistemul ticăloşit, cu parlamentarii care trăiesc pe spinarea poporului, peste tot erau doar vampirii care sugeau sângele poporului, iar el, marinarul în luptă cu furtuna, un fel de căpitan Ahab, aflat mai mult într-un picior, dar nu de lemn, ci de pahar. Partidele politice anti Băsescu au fost polarizate atât de puternic de modelul despotic şi sfidător al preşedintelui încât această radicalizare ajunge să şteargă orice graniţă ideologică şi cine ştie dacă nu până şi pedeleii, până mai ieri cuminţi şi la ordinele tătucului lor, nu-şi vor schimba traseul politic, deoarece, parafrazând un vechi film românesc, drumul ciolanelor e cel de urmat şi nu cel al lui Băsescu, care are toate şansele să ducă partidul acolo unde s-a dus şi Titanicul. Ieşirile tot mai disperate din ultima vreme arată agonia PD-L, pe care Traian Băsescu încearcă acum cu disperare să-l oxigeneze electoral. Campania de la alegerile locale a fost un bun prilej pentru şeful statului să devină primul agent electoral al PD-L. Dacă intervenţiile pro Blaga n-au mai mirat pe nimeni, pe undeva şi în virtutea mizei foarte mari pe care o oferă bătălia pentru Capitală, în schimb, susţinerea directă şi explicită a candidatului PDL-ist Oprea pentru primăria Iaşului a arătat încă o dată că românii au ales în 2004 un şmecher de bodegă, care nu are nimic de-a face cu funcţia de şef al statului.

          Şi pentru ca să nu să se plictisească în fruntea ţării, Băsescu şi-a pus oamenii să numere înjurăturile venite de la ziarişti, Cotroceniul alcătuind chiar un top în acest sens. Deocamdată, e vorba doar de o monitorizare a presei antiprezidenţiale, dar în stilul acesta nu e departe nici ziua listelor negre. Aşa conduce România, cel care, dacă nu ştiaţi, nu este doar un luptător antisistem ticăloşit, ci este şi un anticomunist fervent, cu alte cuvinte, Băsescu se luptă şi cu noul, şi cu vechiul sistem. Deşi a făcut şi face încă parte cu brio din ambele sisteme, ocupând mereu un loc de frunte în sistemul ticăloşit, tupeul său de mahalaua portului anulează orice urmă de bun simţ, ca să numai vorbim de adevăr şi de responsabilitate politică. Speculând ideea anticomunistă de care au atât de mare nevoie un Pleşu şi un Liiceanu, ca să trăiască şi ei bine, că tare greu le-a mai fost prin străinătăţuri bursiere, pe banii statului comunist, Băsescu, pe care în cot îl doare de anticomunism, a dorit să-şi creeze o imagine în contrast cu aceea de comunist al lui Ion Iliescu, pentru a-l putea ataca pe acesta şi implicit PSD-ul, deoarece a simţit mereu că de aici i se va trage pieirea. Dacă satrapii medievali sfârşeau cu-n cuţit în spate, Băsescu nu va avea parte de atâta dramatism în sfârşitul său politic. Democraţia, care în aparenţă pare fragilă, reglează mereu echilibrul de putere, pe care, din când în când, un personaj recalcitrant îl disturbă efemer.

 

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/suspendarea-lui-zeus–60681.html

Baniciu şi Kappl versus Covaci

Discutiile continua si pe blogul lui Baniciu, acolo unde Josef Kappl face unele marturisiri inedite, legate de experienta sa trecuta cu Phoenix, dar si cu privire la recentul scandal. Nu lipsesc detalii cu privire la relatia sa cu Nicu Covaci, de-a lungul timpului.

http://www.mirceabaniciu.ro/blog/2008/05/ioji-vorbeste/

 

 

Iar aici si replica lui Nicu Covaci:

http://www.transsylvania-phoenix.net/index.php/events/details/76

 

Trupa Phoenix - bântuită de discordia mioritică

Trupa Phoenix promite de ani de zile un material discografic de excepţie, intitulat Ante-Mioriţa, o replică mitico-istorică la balada populară Mioriţa, până atunci însă membrii trupei Phoenix dovedesc că nu pot depăşi complexele discordiei mioritice.

Mai multe aici: http://www.ziua.net/display.php?id=237875&data=2008-05-27

                        http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-05-28&id=237917