Consumaţi, consumaţi, consumaţi!

           Cică azi e ziua bărbatului. Că aşa vrea Bergenbier, nu de alta. Din seria, o sărbătoare pentru fiecare zi. Trăim intr-o nebunie a sărbătorilor, tot timpul trebuie sărbătorit câte ceva, pentru că bineînţeles tot timpul trebuie să existe un consum aducător de câştig. În spatele fiecărei sărbători, o armată de contabili calculează profitul scontat. De mărţişor se vând brizbrizuri, de ziua femeii creşte vânzarea de prezervative şi onorariul striperilor, de 1 mai se bea bere şi se mănâncă mici, iar de Paşti şi de Crăciun,  consumul pe cap de locuitor depăşeşte cu mult nevoile pe 5 ani, al unei familii de africani pauperi.  Nu contează, hypermarketul să trăiască. După aceea sunt tot felul de sărbători şi zile, ale oraşelor, satelor, comunelor, ale berii,  ţuicii,  vinului. Nu ştiu dacă există o zi a câinilor, a pisicilor sau a animalelor mici, viezuri şi arici.  Sau de ce nu ziua porcului, atunci să vedem cine se mai încumetă să sărbătorească. Sigur, există şi ziua mondială a libertăţii presei, care s-a sărbătorit recent, există multe lucruri frumoase care au o zi a lor, dar cu toate acestea, raţiunea care stă la baza acestui calendar abundent în sărbători, care mai de care mai inedite, este una de natură comercială în primul rând. Omul nu poate să consume fără motiv, că de aia e om şi nu porc, sau nu?. El trebuie să-şi inventeze ocazii, dacă se poate cât mai nobile şi frumoase pentru a porni motoarele comerţului consumist. Toate au nevoie de o spoială în ziua de azi sau mai bine zis de o minciună. Un hypermarket, de exemplu, care nu este altceva decât o piaţă fără târguială, trebuie să arate frumos, să fie plin de reclame şi de tot felul de decoraţiuni interioare aferente promoţiilor. În felul acesta, senzaţia de turmă porcină turbată pe care ţi-o poate da aglomeraţia cărucioarelor doldora de alimente, e atenuată de aranjamentul estetic din jur, astfel încât nu mai ai senzaţia că eşti la piaţa Obor, deoarece totul e stilizat ambiental.

            Pe noi ca români însă, toată această psihoză a promoţiilor, a sărbătorilor şi a zilelor eveniment, ne loveşte direct în cap. Exact în locul în care suntem mai sensibili. Ce putea să procure o mai mare fericire, acestui popor, care ştie să petreacă, să se bucure şi să o ţină din chermeză în chermeză, decât hemoragia sărbătorilor de fiecare zi. O sărbătoare continuă, că doar viaţa e grea şi nu ne-a fost uşor niciodată. Românul are senzaţia mereu, că merită tot felul de compensaţii, prin sărbători şi chefuri, pentru greutăţile vieţii lui. Pe principiul, mai bine un cântec vesel să cântăm, iar când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie, Amin! Revenind la sărbătorile noastre cele de toate zilele, şi chiar că sunt de toate zilele, mira-m-aş să fi scăpat una din cele 365, nu putem decât să ne uităm la noul tovarăş capitalist, care ne îndeamnă mereu: sărbătoriţi, sărbătoriţi, sărbătoriţi! sau altfel spus, consumaţi, consumaţi, consumaţi…