Crinul şi spinul

                       

          De câţiva ani buni încoace, se tot vorbeşte despre lipsa unui contracandidat în competiţia cu Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale din 2009. Unii constată cu disperare acest lucru, ca pe o temere, pe când alţii, susţinători ai preşedintelui, au o bucurie secretă, atunci când se confirmă invincibilitatea politică al lui Traian Băsescu. Scrutând eşichierul politic, dai mai peste tot de partide, unde încă nu s-a  decis liderul, gen PSD sau cu lideri politici istorici deja, uneori poate mult prea istorici pentru a mai face faţă prezentului. Cu alte cuvinte nu se vede nimic conturat în acest sens, deci Traian Băsescu nu are încă motive de prea mare îngrijorare.

         

         Cu toate acestea, de curând un alt personaj politic, din ce în ce mai consistent în ultima vreme, şi-a manifestat neoficial intenţia de a candida la alegerile de anul viitor. Crin Antonescu, căci despre el este vorba, pare la prima vedere un om cumsecade, consensual, dar capabil şi de polemică şi combativitate politică, toate exprimate însă într-o notă decentă şi elegantă, cel puţin deocamdată. Trecutul politic al lui Crin Antonescu pare a fi unul curat la prima vedere, este foarte adevărat că nici nu a deţinut funcţii de mare miză politică în exerciţiul puterii. Funcţia de Ministru al Tineretului şi Sportului exercitată în regimul Constantinescu, nu l-a făcut prea vizibil din punct de vedere politic. Era pe undeva şi firesc având în vedere că  politicianul liberal era la începutul carierei, dar probabil că şi un anumit bun simţ politic a contat în evoluţia sa naturală pe scena politică de la noi. Astăzi, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, şi-a câştigat o anumită prestanţă şi charismă politică, evidenţiată mai ales cu prilejul atacurilor lansate împotriva lui Traian Băsescu. De fapt în ultimii ani, Crin Antonescu a fost unul dintre cei mai înverşunaţi contestatari ai actualului preşedinte. Chiar dacă PNL-ul prin conducerea sa, nu a adoptat o poziţie oficială până acum, vis-a-vis de intenţia de a candida a vicepreşedintelui liberal, faptul de a nu-l fi folosit pentru vreun post ministerial nici măcar în cel de-al doilea cabinet Tăriceanu, dovedeşte că există o strategie de a-l ţine la cutie pe acesta, cu scopul de a nu acumula o uzură politică, în contextul unei viitoare confruntări cu Traian Băsescu.

      

         Comparativ cu autopropunerile de până acum, Cosmin Guşă, PIN şi Mircea Geoană, iar recent şi Adrian Năstase, ultima, cea al lui Crin Antonescu, pare cea mai de luat în seamă, având în vedere că avem de a face cu un om, nediscreditat politic. Dacă în cazul lui Cosmin Guşă putem vorbi de genul de candidat de talk-show, în cazul lui Mircea Geoană avem de a face cu un tip lipsit complet de popularitate şi charismă, iar dincolo de toate aceste neajunsuri prin comportamentul şovăielnic şi de multe ori complice faţă de Traian Băsescu, liderul PSD nu a dovedit până acum că ar fi un mare rival al preşedintelui. Legat de Adrian Năstase, el se pare că se bucură în ultima vreme de o anumită reabilitare şi refacere a imaginii publice, dar atâta timp cât Traian Băsescu rămâne puternic, fostul prim-ministru va rămâne în  continuare vulnerabil. În concluzie, prin coliziune directă este mai greu ca Adrian Năstase să-l învingă pe Traian Băsescu, doar ajutat eventual de o conjunctură nefavorabilă pentru preşedinte ar putea avea anumite speranţe într-o posibilă bătălie cu acesta. Faţă de toţi cei de mai sus, Crin Antonescu are atuul unei anumite imagini curate, de tip neşantajabil politic, capabil să spună lucrurilor pe nume. Ce-l face însă să aibă o notă comună cu toţi ceilalţi posibili contracandidaţi ai lui Traian Băsescu, este lipsa acelui populism şmecher şi ieftin mergând până la mitocănie, cu care de altfel preşedintele jucător nu iartă pe nimeni într-o competiţie electorală. Iar cum sondajele nu-l arată prea scăzut din punct de vedere electoral pe preşedinte, este posibil să fie nevoie să aşteptăm ca Traian Băsescu să devină propriul său adversar pentru a se verifica încă o dată zicala: fiecare pasăre pe limba ei piere.