Homo homini lupus
Scris de ciprian blidaru pe februarie 6, 2008
Este bine ştiut faptul că regimurile totalitare împart lumea în două tabere: cei oprimaţi şi opresorii acestora. Libertăţile individuale fiind suprimate într-un regim tiranic, se naşte automat solidaritatea şi frăţia colectivă. Suferinţa colectivă este singura care naşte solidaritate umană, suferinţa unui singur om se pierde strivită, în ritmul pietonal al cotidianului. Într-un regim dictatorial se întâlnesc de fapt extremele umane: pe de o parte iese la suprafaţă prin forţa celor care oprimă, tot ceea ce este mai monstruos într-un om, iar pe de altă parte, cei umiliţi şi obidiţi sunt în stare de sacrificii, care ating sfinţenia uneori. Această împărţire maniheistă a oamenilor pe care numai un regim despotic o poate provoca, se pierde până la atomizare, atunci când societatea devine una democratică, iar individului îi sunt respectate cele mai elementare drepturi. Acel război în care taberele sunt bine delimitate, dispare în democraţie pentru a reapărea sub o altă înfăţişare. Şi anume aceea a conflictului omului cu omul. Fiecare devine concurentul celuilalt, fiecare este duşmanul celuilalt. Duşman, care de regulă apare sub chipul luminos al prieteniei. Aşa că se ajunge, ca până la un moment dat sa fii frate sau prieten cu cineva, iar de la acel moment dat, ai toate şansele să descoperi că ai lângă tine pe cel mai mare duşman al tău.
Această boală, acest microb al omului care este lup pentru om nu vine din est, ci vine din vest. Este foarte adevărat că acolo în 150 de ani de la industrializarea Europei, acumulându-se capital, a început să se pună accentul şi pe aspectul social, aşa că s-au mai îmblânzit lucrurile. La noi în schimb, capitalismul este unul radical, expansionist, în care fiecare caută prin orice mijloace să-l doboare pe celălalt pentru a-şi face loc. Morala pe care o inspiră trecerea de la tiranie, la democraţie, ar fi aceea că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Dacă în democraţie fiecare se luptă cu celălalt şi omul este lup pentru om, într-o dictatură, o tabără de oameni se luptă cu cealaltă, iar oamenii sunt lupi pentru oameni. Aşa că oamenii continuă să schimbe regimurile, dar năravurile ba.
februarie 6, 2008 at 5:38 pm
Într-o democraţie stabilă, cu o economie stabilă, reglementările dintre cîştigurile patronatului, a salariatului, a freelancer-ului, sunt reglementate de legile sociale şi fiscale. Asigurările sociale, medicale sunt reglementate de legislaţie în aşa măsură încît toată lumea să trăiască la un nivel minimal decent. (Decent nu însemnînd să nu mori de foame şi de boli; decent însemnînd atît necesităţi de hrană, îbrăcăminte, locuinţă, asigurări medicale, şcolarizare, necesităţi culturale)
februarie 6, 2008 at 7:48 pm
Ciprian, e foarte sugestiva - si din pacate, foarte adevarata - aceasta idee a luptei omului cu omul. Cineva imi spunea mai devreme, voalat, ca pana si intr-un cuplu se da o lupta pentru suprematie si pentru intaietate. Dar eu inca visez la o lume in care sa ne bucuram de reusitele altora si de bucuriile celor din jurul nostru. Eu cred ca fiecare om are propriul sau destin, drumul sau si viata sa, pe care si-o infrumuseteaza prin sentimente bune sau si-o urateste prin invidie, rautati.. Tocmai am citit un poem frumos pe blogul Mariei Barbu si poate asta ma face mai melancolica. Dar dincolo de asta, ar trebui sa facem o coalitie pentru o lume mai buna si pentru decenta, cum spune dl Gross. Mi-a placut cum a definit dansul decenta.
februarie 6, 2008 at 11:31 pm
@Ciprian,
omul este lup semenului sau dintotdeauna si pentru totdeauna, atata timp cat mizeaza pe instinct ca individ si pe dominatie ca societate. Este extraordinara analiza pe care o faci tu si felul in care decelezi solidaritatea si sacrificiul ce renaste in oameni in epocile tiranice!
@Corina,
daca nu te-as cunoaste, as crede ca nu esti adevarata, pentru ca este absolut uimitor cum ai reusit sa iti pastrezi puritatea sufleteasca, generozitatea si dorinta de bine, traind de atatia ani in jungla politica!
Spui despre relatia din cuplul uman de exemplu, unde cei doi incearca sa se domine. Din pacate asta e adevarul, iar cuplurile se destrama pentru ca iubirea nu rezista la loviturile vanitatii, care-i impinge pe cei doi sa se lupte pentru intaietate. Cat de stupizi suntem noi, oamenii! Iar societatea ne perverteste si mai mult impingandu-ne la sfasierea propriu-zisa.
februarie 10, 2008 at 1:23 am
Mi se pare destul de simplista analiza ta. Ca argument, vreua doar sa-ti amintesc versatilitatea celor ce erau, pe vremuri, informatori la Secu’(sa zicem, dar si butelisti, mecanici, militieni, etc). Aceeasi persoana era, pe rând, oprimat si opresor, în functie de context, de anturaj, de moment si de combinatie între aceste trei. Rezultatul era o pozitie fluctuanta de la una la alta, fapt care reduce la zero fie continutul intrinsec al textului tau fie valoarea a ceea ce ai scris ca si constatare. Ce descrii tu este o viziune simplista si care, prin apologia unui martiraj inexistent se apropie ca mesaj si inspiratie de tâmpeniile ventilate de noii legionari, si scriind asta îti acord creditul de a lua ce scrii tu ca fiind rezultatul unei gândiri nu doar o banalitate de cafenea cu care te-ai gândit sa umpli si tu un post pe ziua de azi.
februarie 10, 2008 at 1:31 am
Ah, acum am citit si postul tau de mai devreme, ala cu “Istoria judecata ca…” Eu daca vrei am o idee care o sa-ti permita sa economisesti enorm de mult timp cu blogul, fara ca sa pierzi nimic din mesajul pe care vrei sa îl transmiti. Ideea e asta: ia textul “Am doar 20 de ani” de fiecare data când vrei sa postezi ceva nou. Nu stiu câti cititori o sa-ti atraga chestia, dar stiu sigur ca peste câtiva ani când o sa te uiti înapoi o sa fii mai multumit sa vezi asta în textele scrise de tine decât ce apare acum.
februarie 10, 2008 at 7:23 am
Nu ştiu de ce, când am ceva pozitiv de spus, uneori, o şi spun. Când nu-mi transmite mare lucru un blog, ziar etc., mă cărăbănesc de acolo în tăcere, cu grija să nu mai revin prea curând…
Mi-a trecut chestia asta prin minte aşa… hodorond-tronc!
februarie 10, 2008 at 11:17 am
@mailman
1. Eu ma refer la perioadele radicale din istorie cum a fost cea bolsevica sau nazista in care se stia clar cine sunt dusmanii fiecaruia, azi nu mai este atat de clar lucrul acesta.
2. Eu nu ma ocup cu poliloghii si cu analize politice inutile. Analiza mea e perfect valida din punct de vedere uman si asta e cel mai important pentru mine. Ce ai vrea? Sa scriu despre mascarici ai planetei gen Sarkozy, Bush, Basescu.
3. Legat de postarile mele sunt mai multe variante. Ori nu ai inteles nimic si atunci nu mai e nimic de facut, ori nu te intereseaza si atunci inseamna ca plictiseala te face sa comentezi doar de dragul de a comenta. Sau vrei sa fii rautacios si atunci intr-adevar ti-a iesit.
Sa fii sanatos!
februarie 12, 2008 at 7:33 pm
:))
daca ar fi existat un dram de solidaritate sau “sacrificii care ating sfinţenia” in germania nazista, n’ar fi existat holocaustul.
iar din ce zici tu, s’ar putea intelege gresit ca, din punct de vedere al solidaritatii umane, ar fi preferabil un regim totalitar, unui democratic. ca jungla homo homini lupus apartine democratiei.