Ciprian Blidaru’s Weblog

Hitler - Ascensiunea răului

Scris de ciprian blidaru pe ianuarie 3, 2008

Aseară am văzut un film mişto: Hitler, The Rise of Evil. E un film despre perioada mai puţin exploatată de cineaşti şi de documentarişti, aceea a tinereţii şi a luptei sale de a ajunge la putere. Ocupându-se de perioada de tinereţe a lui Hitler, filmul are un caracter mai personal, fiind scăpat de chingile interpretărilor strict politico-doctrinare, fapt care-l face să aibă şi un efect artistic mai bun. E salutară prestaţia actorului care-l joacă pe Hitler, un nume necunoscut mie pana acum, Robert Carlyle, precum şi cea a inegalabilului Peter O`Toole în rolul cancelarului Hindenburg. Singura critică pe care i-aş aduce-o ar fi că prezintă într-un mod stereotipic, doar faţeta monstruoasă a personajului. Dar probabil că încă e greu să se elibereze cineva  de imaginea demonică a lui Hitler.  Cu toate astea se ştie că Hitler nu era  doar un tip cu tulburări de comportament,  ci putea  fi de multe ori plăcut pentru cei din jur, având mult umor şi multa prezenţă de spirit. Tocmai aici e partea interesantă, care a scăpat până acum multor regizori şi anume că mai toate personajele malefice ale istoriei au putut ajunge sus, nu atât prin monstruozitatea manifestărilor, cât prin darul de a se face plăcuţi, simpatizaţi şi în cele din urmă adulaţi, în primul rând de cei din jur şi după aceea foarte uşor şi de mulţimi.

http://www.port.ro/pls/fi/films.film_page?i_film_id=74020&i_city_id=3372&i_county_id=1&i_where=2

7 Răspunsuri sa “Hitler - Ascensiunea răului”

  1. Frida Spune::

    Ciprian, e foarte misto cronica ta. Chiar se pare ca merita vazut filmul. Revin cu impresiile :)

  2. romoflorin Spune::

    Ciprian: ai observat bine chestia cu capacitatea personajelor malefice de a se face placuti. Intradevar ei se pot face placuti in mod uimitor de bine si de fapt sunt inzestrati si nu stau nepasatori fata de abilitatile lor. In zilele noastre la fel se intampla. Laudam pe cate unii si ii admiram, cum faceau odinioara cu Hitler :)
    Oare prin ce ii deosebim inainte sa ne dovedeasca ei cine sunt?

  3. Stefan RADOVEANU Spune::

    Interesanta aplicatiunea, ati uitat de Stalin, nu era în film.
    Totusi intre acesti doi unul se remarca pozitif.

    Oare stim sa gasim pozitivul ?

  4. Nicu POSTAVARU Spune::

    @
    Frida,
    Romoflorin

    Merita fi vazut filmul cu evenimentele din iunie 1990.

    “Laudam pe cate unii si ii admiram, cum faceau odinioara cu Hitler ”

    Unde sa gaseste Ion ILIESCU ?

    Am pierdut 18 ani si mai sunt inca vreo 30 a recupera ?
    HITLER a lasat o infrastructura rutiera de avangarda, o masina populara la fiecare neamt, Wolf…, si o casa.
    Dela Ion ILIESCU a ramas saracia si umilinta nationala.

    “Oare prin ce ii deosebim inainte sa ne dovedeasca ei cine sunt?”

    Cine sunt, Ion ILIESCU a facut RAU natiunii sale, a saracit-o si a umilit-o.
    A condamnat inca o generatie si a inmormântat o generatie, pensionarii Romaniei.

    Sper ca al Domnul Ciprian BLIDARU va raspunde la acest mesaj

    Cu stima,

    Nicu

  5. romoflorin Spune::

    Multumesc Nicu. :)

  6. ciprian blidaru Spune::

    Nu am patimi politice de genul jos Iliescu sau alte microbisme politice de acest gen. Personal, Ion Iliescu chiar daca o fi facut greseli nu-mi este antipatic cu toate ca detest perioada comunista si in genral 90% din ce se intampla in tara asta.

  7. Stefan RADOVEANU Spune::

    L’expérience est une lanterne accrochée dans le dos, qui n’éclaire que le chemin parcouru.
    Confucius, (Khoung Tzen ou K’ung Futzu, (Maître ou Docteur Khoung)

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>