“Filozofii” căpşunari

Atacurile lansate de preşedintele Băsescu la adresa sistemului de învăţământ reprezintă o lovitură politică abilă dată chiar înainte de începerea Bacalaureatului, care are toate şansele ca prin modul său de desfăşurare cu care ne-a obişnuit în ultimii ani, să confirme criticile prezidenţiale. Câţi tâmpiţi vor mai ieşi, rămâne de văzut. Însă atunci când preşedintele semnalează pericolul înmulţirii filozofilor, în dauna tinichigiilor, ospătarilor şi mecanicilor ne trezim brusc din tâmpenie.

Într-adevăr în România lipsa meseriilor este una acută. Dar de ce? Oare nu din cauză că industria ţării este în stadiu de nefuncţionare. Cum să apară meseriaşii, dacă nu există industrie care să producă. Unde să lucreze ei? Probabil la căpşuni, acolo unde au devenit colegi cu filozofii. Pentru asta a produs şcoala românească tâmpiţi, ca să meargă pe post de căpşunari în Spania. Într-adevăr, mare tâmpit trebuie să fii ca să plăteşti taxe statului pentru facultate şi masterat, ca apoi să te duci să-ţi recuperezi banii muncind pe rupte la cules de fructe exotice, ba chiar mai mult ajutând din nou statul trimiţând bani în ţară.

Pe de altă parte, sigur că există o inflaţie de diplome. Mai nou toată lumea are masterat, iar la cât de accesibil începe să devină doctoratul se pare că nu vom avea toate străzile cu nume de doctori, ci cu locatari doctori. Azi, a avea doar licenţa, în contextul atâtor absolvenţi de masterat e ca şi cum erai pe vremuri doar cu liceul la bază. Ei bine, toate aceste studii peste studii aduc imense sume de bani la buget din taxele colectate. Sistemul universitar a devenit o adevărată firmă pe profit, iar isteria CV-ului cât mai împănat de studii, care face de multe ori diferenţierea în ochii angajatorului, alimentează din plin punga universităţilor. De unde se poate deduce că statului îi convine ca universităţile să producă această inflaţie intelectuală.

În ceea ce priveşte meseriile, pe lângă faptul că nu mai există un câmp al muncii larg şi adecvat pentru a putea fi absorbite, acestea n-ar fi încurajate şi din alt motiv. Şcolile de meserii n-ar aduce nici pe departe atâţia bani din taxe de şcolarizare, mai ales că de regulă cei care se îndreaptă spre ele provin din familii sărace.

Revenind la îngrijorarea preşedintelui privind abundenţa de filozofi, aici putem detecta subconştientul comunistoid al celui care tocmai a condamnat comunismul spre extazul prietenilor săi, filozofii anticomunişti. De fapt, pe preşedinte îl deranjează că sunt tot mai mulţi cei care au opinii, tot mai mulţi analişti şi ar prefera ori o tăcere filozofică plină de mister, gen Lucian Blaga, ori zgomotul strungului sau bătaia ciocanului care să îndrepte secera. Aceasta este mai degrabă nemulţumirea preşedintelui, nicidecum o aversiune faţă de filozofi. Ar fi şi culmea să fie aşa, mai ales în contextul în care prietenia dintre filozofi şi şeful statului pare a fi atât de solidă, încât l-ar fi făcut invidios şi pe Platon, al cărui model de cetate ideală propunea filozofii drept conducători. La noi nu sunt conducători, ci sunt pe lângă conducători, ba unii stau chiar sub, mai ceva ca puii sub cloşcă.

Oricum, o anumită distincţie trebuie făcută şi între absolvenţii ce au devenit ulterior filozofi căpşunari şi cei care au ajuns europarlamentari. Un lucru e clar, primii au plătit ca tâmpiţii taxe de şcolarizare pentru a fi şomeri în România, iar ceilalţi, în virtutea nepotismului, au demonstrat că pot fi orice.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/-filozofii-capsunari-80514.html

Calul lui Caligula nechează la Bruxelles

Proaspătul lot ales de europarlamentari pare a fi mai eterogen decât anterioara componenţă. Pigmentul politic este dat de departe de EBA şi de Gigi Becali. Nici intelectualii lăutari, gen Traian Radu Ungureanu sau Cristian Preda nu sunt de trecut cu vederea, mai ales că sunt vocile cele mai sonore, atunci când vine vorba de oripilări de natură etico-estetică. Iritarea acestor intelectuali de marketing faţă de locul ocupat de Gigi Becali ar fi una cinstită, dacă ar fi însoţită şi de un examen autocritic cu privire la propria ascensiune bazată pe proptelele servilismului.

Sigur că locul lui Gigi Becali nu este la Bruxelles, dar cine mai e la locul lui la noi? Suntem o ţară de dislocaţi întru marea impostură. Când Caligula şi-a făcut calul senator n-a făcut altceva decât să profeţească realitatea politică de peste milenii. Oricum comedia sensibilităţii intelectuale s-a încheiat în momentul în care TRU a băut cupa şampaniei împreună cu cel care-l făcuse măscărici.

În ceea ce o priveşte pe EBA, ea ajunsese să fie luată înapoi acasă de toată lumea, ba de cei de la partid, ba de tată. Ideea era că trebuia adusă fata acasă după ce a umblat creanga prin ţară jucând farsa candidatului independent. Se pare că aceasta este noua găselniţă a politicienilor români. Partidele dimpreună cu baronii lor şi cu întreaga maşinărie reprezintă în percepţia publică imaginea putregaiului moral. Aşa că un bun antidot la acest handicap de imagine îl reprezintă ieşirea în afara partidului şi autoproclamarea ca independent. În felul acesta duhorile emanate de gaşca politică dispar, iar imaginea de bordel a partidului dispare şi ea, ca în locul ei să vedem trufandaua independentă pe tarabă. Experimentul Oprescu a deschis drumul spre tipul acesta de succes. EBA a preluat cu succes reţeta, iar unele zvonuri spun că şi pater familias e tentat de “reţeta” doctorului.

Dar nu ştiu dacă mai are nevoie tatăl Ebei de postura de independent pentru a seduce electoratul. Acesta pare a fi sedus mult mai tare de imaginea de pater familias. Relaţia tată – fiică emoţionează până şi antenele de cablu de pe blocuri. Mai ales că din punct de vedere afectiv are mult mai multă rezonanţă decât dacă aveam relaţia tată – fiu. Băiatul lu` tata pare tot timpul o beizadea leneşă, un bagabont care cheltuie banii lu` ăl bătrân pe maşini şi gagici. Dar aici, fiica lu` tata, oricât ar fi făcut ea nefăcute, e totuşi un suflet de fată care primeşte dragostea şi protecţia tatălui în văzul unei naţii prostite.

Dar ce mai contează, calul lui Caligula va necheza la Bruxelles, ceea ce înseamnă că nici măcar specia nu ne va fi reprezentată la Parlamentul European, aşa că TRU îşi poate pune o întrebare fundamentală a esteticii: ce-i mai urât decât urâtul? Iar uitându-se în oglindă poate şi răspunde: şi mai urâtul.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/calul-lui-caligula-necheaza-la-bruxelles-80237.html

Mioriţa europarlamentară

Alegerile europarlamentare se apropie de final. Aşa cum era de aşteptat principalii pretendenţi la preşedinţie şi-au făcut numărul. Cei 33 de candidaţi au rămas şi probabil vor rămâne în continuare enigmatici pentru electoratul românesc. De fapt aceştia reprezintă o entitate birocratică necesară oricărei ţări membre UE. Extinderea europeană ne-a adus şi pe noi prezenţi pentru a vota în Parlamentul European.

Nimeni nu este atât de naiv încât să-şi închipuie că de prestaţia celor 33 de europarlamentari depinde în vreun fel soarta României. Partidele noastre politice sunt afiliate marilor grupuri europene, liberali, populari şi socialişti. Prin urmare este lesne de dedus că şi acolo există o ierarhie, iar ţările europene puternice aflate în fruntea grupurilor politice sunt cele care dictează direcţia de vot. Cei mici şi pricăjiţi se conformează mimetic şi aduc şi ei recolta lor de voturi. Cam la atât pare a se limita rolul României la Parlamentul European. Scandalul românilor din Italia a arătat cât de mult contăm noi ca ţară membră a Uniunii Europene. Adevărul trist este că România nu prin aceşti 33 de europarlamentari este în Europa, ci prin cele patru milioane de români plecaţi la muncă peste graniţe. De abia aceşti români contează cu adevărat pentru europeni, prin faptul că umplu golurile în planul forţei de muncă. Şi pentru cei din ţară tot aceşti români contează mai mult decât orice europarlamentar. Economia României a supravieţuit în ultimii ani, în bună măsură cu ajutorul celor care au trimis bani acasă.

Noutatea pe care o aduce acest lot de candidaţi este dată de vedete: Elena Băsescu şi Gigi Becali. Ambii candidaţi au şanse mari să câştige un mandat de europarlamentar. Faptul că l-au săltat mascaţii înainte de Paşti se pare că îl va cocoţa pe Becali în Parlamentul European. La fel cum faptul că Elena Băsescu arestează din când în când limba română pare să contribuie decisiv la viitoarele sale “succesuri”. Luată în braţe, de media adversară tatălui ei, din motive de deontologie cameleonică şi promovată prin interviuri călduţe, tânăra mioriţă are toate şansele ca pe 7 iunie să primească coroniţă.

În rest, cârnăţăria electorală specifică oricărei campanii. Semnificativ pentru gradul de europenizare a noastră este faptul că în toată această campanie pentru alegerile europarlamentare au predominat manifestările electoral folclorice. Politicieni cu cojoace arătând mai ceva decât lupul din capra cu trei iezi, clopuri date de pământ, oi tunse, ţuici date pe gât şi hora unirii dintre cârnaţ şi vot. Cam aşa rezonează politicienii noştri dimpreună cu votanţii lor, vizavi de alegerile pentru Parlamentul European.

Absenteismul preconizat nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru clasa politică. Până la urmă nu contează câţi votează în ansamblu, ci câte voturi ia fiecare partid, iar oi care să stea cuminţi pentru a fi tunse de voturi se vor găsi mereu.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/miorita-europarlamentara-79638.html

Fiul lui Hagi Tudose

Hagi Tudose a fost un om care a trăit într-o criză perpetuă. Ca atare omul a scurtat totul în jurul său, inclusiv coada de la mâţă. Pe principiul tot ce e mare, consumă mult. De aceea fiul său a ieşit scurt şi s-a numit Boc…

Născut pentru vremuri de criză, scurtimea sa s-a apucat de treabă. Urmaşul lui Hagi Tudose a început să scurteze totul, doar, doar le-o aduce pe toate la dimensiunea sa. Dacă ar putea, ar scurta şi viaţa, că doar cu cât trăim mai mult, cu atât mâncăm mai mult. Dar nu vorbim de fiul lui Dumnezeu, ci de fiul lui Hagi Tudose. Pe partea economică, fiul lui Hagi Tudose taie tot ce-i iese în cale. Ce e mic nu trebuie să crească, iar ce este mare trebuie micit după care ne vom putea apuca cu toţii de boc(it). Totul e mic la el, doar vorba îi e lungă. Piticul vorbă lungă, sărăcia celor din jur, ştie una şi bună, în jur trebuie totul scurtat. Deşi se înscrie în sloganul, la vremuri mici, oameni mici, singurul său moment de înălţare este pe tărâm străin, atunci când se ridică pe călcâie ca să-l vadă coana Europa.

Dintre toate cele ce vor fi ajustate, doar coada vulpii va rămâne întreagă ca să păcălească în continuare ursul românesc. E mai frumoasă ca şi coada calului care nici ea nu merită tăiată, ca să nu vorbim de ce e sub coadă, nu de alta, dar vulpea se mai urcă din când în când pe cal. După atâta scurtime şi micime e nevoie şi de-o înălţare. Cineva trebuie să stea deasupra şi să călărească de zori prin the Land of Choice.

Cu timpul criza va trebui să ducă la o nouă adaptare a speciei. Cu cât vom fi mai mici cu atât vom trăi mai bine. Ideea e să dăm naştere unor plozi economici, eventual unor pitici, dacă se poate chiar porno, ca să aducă şi bani. Liliputania condusă de fiul lui Hagi Tudose are nevoie de putanele ei. Nu trebuie să fim nici mulţi pe vremuri de criză. Nu ne rămâne decât să urmăm tendinţa mondială care vorbeşte de nenumărate operaţii de sterilizare ca efect al crizei. Pentru noi ca români nu e o problemă, noi oricum eram în proces de împuţinare şi înaintea crizei. Puţini suntem, mai trebuie să ne şi micim. Dacă umblă vorba că prin alte părţi s-a ajuns la soluţii disperate şi ingenioase în lupta cu şomajul şi anume bătrânii îşi fac operaţii estetice de reîntinerire, în speranţa că vor putea concura cu cei tineri, s-ar putea ca şi la noi să înceapă operaţiile de micire doar, doar vom supravieţui mai bine crizei. Mai mic înseamnă întreţinere mai mică, chirie mai mică, nevoi şi cheltuieli mai mici, maşină mai mică, sicriu mai mic. Oricum, la noi n-ar avea nici un sens să întinereşti. În ţara fiului lui Hagi Tudose e o corvoadă să fii tânăr, la noi spui bogdaproste că ai ajuns în etate, ce să te mai apuci să o iei de la capăt.

Prin urmare nu ne rămâne decât să scoatem lemnele arse din foc, să reîncălzim ciorba, să refolosim prezervativul, să tăiem coada la mâţă, iar în final urmându-l pe fiul lui Hagi Tudose ne vom putea scurta şi suferinţa.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/fiul-lui-hagi-tudose-79548.html

Soluţia Lucescu

Fotbalul românesc înseamnă azi zăngănit de cătuşe, contra performanţe atât la nivelul echipelor de club cât şi a naţionalei. Putregaiul preşedinţilor de cluburi, impresarilor, antrenorilor, jucătorilor şi nu în ultimul rând a preşedinţilor de ligă şi federaţie nu va fi dezvăluit niciodată în întregime. S-a deschis doar o pubelă, marele container al fotbalului românesc va rămâne pe veci închis.

Ei bine, pentru această atmosferă insalubră nu părea să mai existe consolare. Ea a venit totuşi de la un român care a fost nevoit să-şi caute gloria departe de casă. Avusese prea multă la el acasă şi trebuia îndepărtat. Se pare că acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească orice valoare românească. Mircea Lucescu este la ora aceasta unul dintre puţinii români, din toate domeniile de activitate, care se poate mândri cu o realizare internaţională de mari proporţii, câştigarea cupei UEFA. Preţ de câteva minute steagul României a strălucit planetar în mâinile acestui bun român.

Sigur că el este condamnat să fie un bun român pentru străini, asta pentru că ai lui n-au avut mare nevoie de el. Acum zece ani de zile, când pentru o noapte Mircea Lucescu a fost numit selecţioner, toată lumea spera că mâinile sale de aur vor putea construi încă o generaţie de aur. Cooperativa nu l-a dorit, nu era de-al casei, deci nu putea fi controlat. Aşa au urmat zece ani de secetă pentru echipa naţională. Poate că pentru Mircea Lucescu a fost mai bine aşa, nu de alta, dar risca să păţească ce a mai păţit. După ce a creat nucleul generaţiei de aur, a fost îndepărtat, astfel că au venit alţii să culeagă roadele muncii sale. A pus bazele acestei generaţii atât în perioada cât a fost selecţioner, dar şi ulterior când a creat la finele anilor 80, acea superbă echipă a lui Dinamo care avea să dea cei mai mulţi jucători pentru campionatul mondial din Italia 1990. N-a avut şansa să obţină un trofeu european cu Dinamo, pentru că după revoluţie echipa s-a transferat în străinătate, acolo unde a ajuns şi el.

Prestaţiile bune din Italia, talentul de-a recicla jucători pierduţi, de-a crea echipe plecând de la zero şi de a-şi apropia părinteşte jucătorii  au devenit o carte de vizită atrăgătoare în lumea fotbalului european. S-a mai întors odată în ţară pentru a face din Rapid o mare echipă după treizeci de ani, apoi a antrenat pe Inter Milano, a câştigat campionate în Turcia, după care a avut şansa să întâlnească la Donetsk un patron care nu-şi dorea să facă el echipa. Prin urmare a făcut-o Lucescu, iar încununarea acestei munci a fost câştigarea cupei UEFA. Il Luce va continua la Donetsk, chiar dacă de imagine, acum când ştiau şi ei că este prea târziu, stăpânii fotbalului românesc l-au ofertat pentru postul de selecţioner. Consolarea a venit prin numirea fiului său Răzvan, care calcă pe urmele sale. Măcar atât.

Dincolo de conotaţia sportivă, performanţa lui Lucescu dezvăluie un adevăr dureros. România nu reprezintă un cadru de performanţă pentru nimic. Începând cu sportul, continuând cu politica şi economia, totul este făcut să reteze ierarhiile valorice. Servilismul, nepotismul, şarlatania sunt cele care asigură calea spre reuşită la noi. Competenţa, modestia, bunul simţ nu sunt garanţia succesului în România. Mircea Lucescu ilustrează perfect această realitate. Singur, departe de agitaţia sterilă de la noi, de impostură şi de combinaţii murdare, Lucescu şi-a creat propria cale. A avut parte de încredere, răbdare şi respect, ceea ce în România nu ar fi găsit. A reuşit.

Soluţia Lucescu nu rămâne decât să inspire tinerii români, care trăiesc în ţară într-o mlaştină a deznădejdii şi care privesc cu speranţă spre alte zări.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/solutia-lucescu-79111.html

Il Luce

Politicieni la export

Listele partidelor pentru alegerile europarlamentare prezintă o distribuţie eterogenă. Mai toate partidele au îmbinat în componenţa listei politicieni cu coeficient ridicat de seducţie electorală, cu personaje decente, cât şi fripturiştii inerenţi oricărei lupte politice.

PSD-ul îl are în frunte pe Adrian Severin, care, cu timpul, şi-a făcut uitat oportunismul politic din trecut, bucurându-se acum de-o bună imagine la Parlamentul European, e drept în urma uneia dintre cele mai consistente prestaţii avute la Bruxelles. Lista este continuată de Rovana Plumb, prezenţă insipidă, de Daciana Sârbu, care are norocul de-a fi eclipsată de mai proaspetele fufe din politica românească, cum le numea Vasile Blaga, astfel că nu riscă să aducă mari prejudicii de imagine partidului. Ioan Mircea Paşcu Adriana Ţicău, Corina Creţu, Victor Boştinaru sunt elementele de echilibru ale listei socialiştilor.

PD-L îl aduce în capul listei pe Theodor Stolojan. Acesta rămâne cu o popularitate apreciabilă în ciuda gesturilor din ultimii ani care au contravenit flagrant cu imaginea sa de principial intransigent. Monica Macovei, care are şanse mari de-a obţine un post de comisar european, ţine şi ea pe plus lista partidului. Consilierul prezidenţial Cristian Preda aduce după el voturile societăţii civile. Acelaşi lucru îl face şi Traian Radu Ungureanu, chiar dacă el a reuşit, prin osanalele ridicate preşedintelui, să se discrediteze în ochii opiniei publice. Marian Jean Marinescu şi Iosif Matula fac parte din categoria europarlamentarilor pe care îi recomandă activitatea de la Bruxelles. Elena Băsescu a salvat lista PD-L, candidând independent. Strategie electorală bine gândită a democraţilor, care o vor sprijini din plin în campanie, pierderea fiind minimă, iar câştigul de imagine fiind unul mare.

Lista PNL trădează o anumită lipsă de strategie politică. Reiese clar că personajele aruncate în competiţie par a fi menite mai degrabă să lupte cu Traian Băsescu. Acest mod disperat al PNL-ului de-a se agăţa de lupta cu Traian Băsescu pentru a ridica partidul dovedeşte lipsa forţei proprii ce domneşte în acest partid. Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber sunt figurile principale ale listei PNL. În mod normal, capul de listă ar trebui să fie pe post de locomotivă, dar când vii cu Norica Nicolai în faţă, care nu are nicio priză în rândul electoratului, nu poţi emite pretenţii. Incapacitatea de-a scoate “la bătaie” personaje solide politic, capabile să aducă lumea la vot, are toate şansele să transforme aceste alegeri europarlamentare pentru PNL, într-un fiasco electoral.

UDMR vine pe listă alături de UNMT, fapt ce întăreşte poziţia minoritarilor care au şanse să culeagă trei mandate. Episcopul Laszlo Tokes este cap de listă urmat de Iuliu Winkler şi Sogor Csaba. Pentru recalcitranţii minoritari se întinde în faţă perspectiva generoasă a cinci ani de mandat, timp berechet pentru a continua nesfârşita luptă cu majoritarii, prin reclamaţii şi victimizări la înalta poartă europeană.

PRM-ul pare să fi dat lovitura prin cooptarea lui Gigi Becali pe locul doi, după liderul partidului. A fost nevoie de conjunctura arestării lui Gigi Becali ca forţele naţionaliste să lupte cu şanse reale pentru a trece pragul electoral.

Interesul pentru scrutinul europarlamentar este unul foarte scăzut în rândul românilor. E adevărat că el se înscrie în apatia generală care marchează alegerile din ultimii ani, însă aceasta nu este singura cauză. Dezinteresul românilor pentru Parlamentul European provine din faptul că România joacă un rol minor în angrenajul european. Participarea ţării noastre la politica europeană se rezumă la nivel de prezenţă. E nevoie şi de votul nostru şi nimic mai mult. UE s-a lărgit pentru a se mai încorda puţin în faţa Rusiei şi a Americii. Aşa că am fost luaţi şi noi cu arcanul şi duşi pe post de soldăţei birocraţi la Bruxelles. În contextul acesta, este firesc ca marea masă să resimtă imensa distanţă dintre ea şi forul european. Cu toate acestea, deja campania pentru europarlamentare pare a fi devenit trambulina pentru viitorii candidaţi la prezidenţiale. Până la urmă, cuiva trebuie să folosească şi aceste alegeri.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/politicieni-la-export-78591.html

Justiţia crizei şi clasa porcină

Criza economică pe lângă neajunsurile pe care le provoacă are şi un rol benefic moral. Dezvăluie minciuna politică şi economică în care ne-am scăldat cu toţii. Promulgarea Legii măririi cu 50% a salariilor profesorilor anul trecut, spune totul despre inconştienţa şi nesimţirea unei întregi clase politice.

Justificările retroactive, cum că evoluţia crizei nu a fost prevăzută ţin deja de ciorba reîncălzită a minciunilor politicienilor. În anul 2008 informaţii privind propagarea iminentă a crizei la scară globală puteau fi culese din mass media internaţională şi preluate chiar de cea naţională. Informaţiile existau şi la nivel de masă. Prin urmare, cine ar putea crede atunci că la nivelurile cele mai înalte ale instituţiilor statului, o asemenea realitate nu era cunoscută? Nici măcar cei mai naivi. Dar cum anul 2008 n-a însemnat pentru politicieni pregătirea crizei, ci pregătirea pentru un nou mandat, scopul a scuzat orice mijloace. Ruptura dintre clasa politică şi cetăţeni este perfect ilustrată de această realitate. Probabil că nici măcar iminenţa unui atac extraterestru nu ar fi stăvilit demagogia electorală.

Iată că această criză denunţă minciuna şi ticăloşia clasei politice. Putem vorbi chiar de o justiţie a crizei. Într-o ţară în care justiţia s-a otvizat şi ea, criza economică cu toate dezastrele ei scoate la lumină putregaiul politico-economic.

Linşaţi de această criză par a fi şi speculanţii în imobiliare şi construcţii, toţi îmbogăţiţii din nimic. Singura justiţie care se putea îndrepta în ţara aceasta împotriva acestor oameni nu putea fi decât cea dată de criza economică. Sigur că această criză afectează o grămadă de oameni simpli ameninţaţi de şomaj, dar pe lângă acest efect dureros, pe principului în tot răul şi un bine, criza dezumflă balonul uriaş al speculei necontrolate. Această speculă devenise principala sursă de afaceri, în dauna producţiei. Mulţi dintre afaceriştii cu limuzine şi bodyguarzi, care priveau România dintr-un hamac răcoros au căzut pe pământ. Faptul că unii făceau bani din nimic şi acum nu mai fac, poate fi trecut ca un plus al acestei perioade. E adevărat că această ajustare economică pe care o aduce criza în cazul averilor nemeritate este o slabă consolare pentru cei care stau cu sabia şomajului deasupra capului.

În ceea ce-i priveşte pe politicieni, mai mult ca sigur că această justiţie a crizei nu va scurta picioarele minciunii lor. Ba dimpotrivă tupeul unora va merge până acolo în a promite rezolvarea efectelor crizei, mai ceva decât Obama, astfel încât promisiuni ca promulgarea Legii măririi cu 50% a salariilor profesorilor de anul trecut va părea floare la ureche. De disperarea oamenilor se va profita din plin, iar pomenile de campanie vor atinge cel mai înalt grad de eficienţă electorală de după 1990.

Dacă justiţia crizei pare a fi insuficientă pentru a sancţiona conducătorii, să sperăm că nu va fi nevoie, în cele din urmă, de justiţia gripei porcine pentru a scăpa de clasa politică. Păcat că virusul se transmite şi la om, pentru că altfel am scăpa doar de clasa porcină.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/justitia-crizei-si-clasa-porcina-78543.html

Alcoolul şi consecinţele sale

Efectele consumului de alcool la nivel organismului

Dupa ce alcoolul a fost baut, acesta ajunge in stomac si in intestine de unde prin absorbtie este preluat de singe si transmis prin aparatul circulator in tot organismul. Din aceasta cauza sunt afectate cu precadere tesuturile puternic irigate de sange.

Din punct de vedere al efectului general al alcoolului asupra organismului acesta este in primul rand un toxic celular. El actioneaza ca o otrava pentru celule datorita efectului sau higroscopic, adica alcoolul in concentrati mari sustrage apa. Acest lucru duce la nivel celular la separarea albuminelor aflate in stare coloidala in protoplasma si in final la coagularea acesteia distrugand astfel celula. Din acest punct de vedere nu este de mirare ca celulele corpului omenesc vor fi grav deteriorate in urma unui consum abuziv si indelungat de alcool.

Pe de alta parte alcoolul este un factor de stres pentru tot organismul producand o crestere a tensiunii arteriale si sunt eliberate in organisn in masura mult mai mare substante ca lipide, zaharuri si cortizon in circulatia sanguina.

Abuzul de alcool duce de asemenea la malnutritie, lipsind organismul de proteine, minerale si vitamine. Excesul de etanol are ca efect reducerea progresiva a capacitatii intestinului subtire de a resorbi substante ca proteine si vitaminele A, B1 si C, acidul floric si mai tarziu sodiu si apa. Incapacitatea progresiva a intestinului subtire de a absorbi substante vitale este responsabila si de tulbularile nervoase de origina somatica. S-au observat la accoolici concentratii sanguine scazute de calciu, fosfati si vitamina D, care se asociaza cu pierderea insemnata de masa osoasa. Ca urmare creste pericolul aparitiei fracturilor.

Organismul foloseste o mare cantitate de energie pentru inlaturarea alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesara organelor pentru buna lor functionare. Pentru metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului poate fi consumat pana la 80% din oxigenul disponibil acestui organ. Deci alcoolul devine un “paralizant metabolic”.

Celulele cardiace si cele cerebrale care au deasemenea un consum ridicat de oxigen sufera cel mai mult datorita alcoolului.

 

Efectele alcoolului asupra organismului

 

Dupa cum se poate observa alcoolul afecteaza toate organele organismului

Desi rinichii si plamanii sunt bine irigati de sange, pericolul de a fi lipsiti de oxigen nu este atat de mare, fiind astfel mai putin vulnarabili
la alcool.

Organul care este intotdeauna afectat de abuzul de alcool este ficatul. Afectiunile acopera o paleta larga de boli incepand de la steatoza hepatica, hepatita cronica, pana la ciroza hepatica. Atrofierea ficatului poate fi adusa la stagnare prin abstinenta, dar nu este reversibila. Cam 15% dintre alcoolici sufera de aceasta tulburare
grava. Complicatiile ei sunt:hemoroizi, varice esofagiene (care prin ruptura duc adesea la moarte) si ascita (colectarea de lichide in cavitatea abdominala).
Deoarece ficatul nu doare, leziunile nu sunt observate decat tarziu si uneori doar intamplator la analize de rutina. La inceput se observa doar o stare de balonare si eructatii (ragaieli) frecvente. De asemenea, apare o presiune sub arcada coastelor drepte sau meteorism, iar mai tarziu se inregistreaza pierderea poftei de mancare,
epuizare rapida, uneori tulburari de potenta si de apetit sexual, precum si stare de greata si voma. Prin lezarea progresiva a celulelor hepatice este prejudiciata sinteza proteinelor, ceea ce duce printre altele la probleme de singerare si la scaderea imunitatii. Traumatismele mici pot declansa sangerari interne si externe intense, alcoolicul devinind tot mai expus infectiilor.

Consumul ridicat de alcool pe termen lung are ca efect punerea in functiune la nivelul ficatului a unui mecanism suplimentar de catabolizare a alcoolului si anume sistemul microzonal de oxidare a etanolului SOME, care va prelua pana la doua treimi din catabolizarea cantitatii crescute de alcool. Astfel alcoolicii pot metaboliza si suporta cantitati mai mari de alcool. Dar SOME este declansat, chiar si dupa perioade lungi de intrerupere a consumului, de cantitati mici de alcool, declansindu-se o dorinta puternica de a ingera mai multa bautura. Aceasta impiedica revenirea la consumul controlat.

Afectiunile pancreatice sunt destul de dureroase. De aceea persoana in cauza se prezinta rapid la medic si isi impune pauze in comnsumul de bauturi alcoolice. De asemenea, se poate ajunge la diabet. In general, intregul aparat digestiv – de la cavitatea bucala, esofag stomac si pana la intestin -poate fi lezat grav. Se poate astfel ajunge la boli letale. De exemplu, consumul permanent de alcool inducand un risc de zece ori mai mare de imbolnavire de cancer esofagian. Si alte forme de cancer apar mai des la persoanele care abuzeaza de alcool. Este vorba de cancerul bucal, laringean, intestinal, iar la femei cel mamar.

Incapacitatea progresiva a intestinului subtire de a absorbi substante vitale (proteine, vitaminele A si C) este responsabila si de tulbularile nervoase de origina somatica. S-au observat la accoolici concentratii sanguine scazute de calciu, fosfati si vitamina D, care se asociaza cu pierderea insemnata de masa osoasa. Ca urmare creste pericolul de apareitie a unor fracturi.

Afectarea nervilor membrelor (polineuropatie) se exteriorizeaza prin furnicaturi, intepaturi sau arsuri la nivelul membrelor inferioare sau superioare. Sensibilitatea pielii in aceste zone poate fi deosebit de mare sau, dimpotriva, poate lipsii total. In final, apare nesiguranta in mers sau chiar incapacitatea de a merge.

Sub incidenta suferintei intra si muschiul cardiac (cardiomiopatie). De patru ori mai multi alcoolici mor din cauza tulburarilor cardiace decat de ciroza. Trebuie tinut cont de faptul ca majoritarea alcoolicilor sunt si mari fumatori, astfel incat cauzele mortalitatii sunt complexe. La toate acestea se adauga proprietatea de a crea hipertensivitatea alcoolului. Aceasta devine periculoasa de la 240g pe saptamana in sus, adica peste un litru de bere pe zi.

La barbati se reduce cantitatea de hormon sexual testosteron produsa, astfel incat lipsa apetitului sexual si impotente ii tulbura viata sexuala. Pierde astfel un intreg domeniu de placeri din viata si se simte si mai legat de drogul sau.

La femei apare alt pericol grav, alcoolul provoaca leziuni grave fatului producand embriopatia alcoolica. Chiar si “inofensivul” paharel inainte de masa este mult mai periculos decat se estima. Fatul este cel mai periclitat in primele luni de sarcina. Aproximativ una din trei femei care abuzeaza episodic de alcool in aceasta perioada, naste un copil cu malformatii. Malformatiile constau in debilitatea mintala, nanism, modificari ale cutiei craniene. In schimb femeile dependente de alcool care traiesc abstinent nu trebuie sa se teama pentru zestrea lor genetica. Ele pot aduce pe lume copii sanatosi la fel ca orice alta femeie, daca nu consuma alcool.

Cel mai important organ afectat la fiecare abuz de alcool este creierul. Celulele nervoase nu se regenereaza. La fiecare consum puternic de alcool se distrug cateva mii. Deoarece omul dispune de cateva miliarde de neuroni, distrugerea acestora se face resimtita abia dupa catva timp si este observata mai ales de cei din jurul alcoolicului. Psihosindromul organic, cum este denumita aceasta tulburare, decurge in cele mai multe cazuri nespectaculos, performantele creierului se reduc treptat, ceea ce se concretizeaza in scaderea capacitatii de memorizare, de intelegere, precum si de pierderea spiritului critic si discernamantului. Modificarea caracterului se concretizeaza prin alterarea sentimentelor, prin indispozitii frecvente si o schimbare brusca a placerilor. Miscarile trupului devin neajutorate si rigide. Expresia fetei este nemiscata, ca o masca.
Tulburarile cerebrale apar la unii pacienti intr-o masura mai acentuata, sub forma de convulsii si de Delirum tremens. Aceste tulburari apar mai ales in timpul dezintoxicarii.

 

Băsescu şi lipsa obstacolelor politice

Privind la viitorii candidaţi în bătălia pentru prezidenţiale, Traian Băsescu îşi poate freca mâinile cu satisfacţie. Toţi laolaltă fac cât unul bun.

Crin Antonescu în afară de suportul trusturilor media şi de o anumită simpatie în pătura urbană mai subţire intelectual, nu prezintă atuuri de forţă în această luptă. Să nu uităm că se află de douăzeci de ani în politică, perioadă pe care a trecut-o fără realizări semnificative. Singurele sale evidenţieri sunt la nivel de discurs. Pe lângă dezavantajele de ordin personal, candidatul liberal nu beneficiază nici de forţa aparatului administrativ al PDL şi nici de o bună organizare precum cea a PSD. Din cauza aceasta puterea sa de penetrare în mediul rural va fi una scăzută. La acesta va contribui şi inaderenţa cu terenul manifestării populiste, pe care dacă nu calci nu câştigi alegeri, în România.

Din acest punct de vedere nici învinsul său la şefia PNL, Călin Popescu Tăriceanu nu ar fi avut charisma necesară pentru a seduce votanţii din mediul rural, dar fostul premier măcar avea avantajul faptelor, fiind perceput de cei mulţi drept cel care a mărit pensiile. Mergând pe firul acestei comparaţii putem afirma că imaginea sa de veteran în lupta cu Traian Băsescu, l-ar fi recomandat mai degrabă pe Tăriceanu, în competiţia prezidenţială. Ascendentul acestuia s-ar fi putut extinde şi asupra guvernului Boc, chiar dacă misiunea actualului cabinet este îngreunată de criză. Însă opinia publică nu este dispusă la circumstanţe atenuante, omul simplu compară cum trăia acum doi ani şi cum o duce acum. Pe de altă parte, gafele guvernului Boc încep să facă uitate stângăciile foştilor miniştri liberali.

În ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană acesta nu poate emite pretenţii în faţa celui care i-a şi spus public că l-a ajutat să supravieţuiască politic aducându-l la putere, poziţia sa de contracandidat fiind astfel din start subminată.

Alteţa regală, Principele Radu Duda încearcă să meargă pe şina destul de îngustă a civilităţii, ca o contrapondere la populismul de bâlci. Şanse mici în faţa unui Traian Băsescu, politician ce mereu a dat senzaţia că este sus datorită forţei proprii, atâta timp cât mezalianţa regală este privită prin prisma parvenirii. Despre Radu Duda, preşedintele jucător s-a exprimat sec, la un moment dat, sugerând stigmatul public al parvenirii regale, “Mare prinţ, mare caracter!”.

Opoziţia anti-Băsescu este una volatilă, iar indiferent cine va concura în turul doi cu actualul preşedinte nu va putea miza în întregime pe voturile celorlalţi doi. Acest fapt se datorează şi poziţiei duplicitare a PSD-ului. Pe lângă acest aspect, Traian Băsescu, prin discursul său, când naţionalist, când îngăduitor cu jelaniile liderilor maghiari, are toate şansele să ia şi voturile electoratului naţionalist PRM-PNG, cât şi a celui UDMR-ist. Performanţă rară, dar nu imposibilă pentru Traian Băsescu.

Dincolo de toate acestea, criza va afecta electoral pe toată lumea, dar în acelaşi timp cineva va şi beneficia de această conjunctură. Dintre toţi, Traian Băsescu pare cel mai adaptat unor asemenea momente, ajutat fiind şi de lipsa unei concurenţe reale.

 http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/basescu-si-lipsa-obstacolelor-politice–78257.html